„Aproape că nu există clasă în care să nu identificăm cel puțin un caz de bullying. O mare eroare e să credem că aceste comportamente violente ale copiilor sunt modul în care se adaptează la viaţa adultă”

  • 31 ianuarie 2019, 23:01

„Realitatea de pe teren e dureroasă. Aproape că nu există școală sau clasă dintr-o școală în care să nu identificăm cel puțin un caz de bullying. Statisticile arată că în România, 9 din 10 cazuri de bullying au loc în şcoală. În America, 1 din 4 copii e victimă a bullying-ului cibernetic sau în lumea reală, iar în Europa au fost înregistrate, în ultimii zece ani, peste 500.000 de cazuri de bullying. Mai mult decât atât, potrivit unui studiu realizat de Poliția Capitalei în anul 2016, 40% dintre elevii intervievați se tem că pot deveni victimele bullyingului. E dreptul copiilor de a învăța într-un mediu sănătos și securizant socio-afectiv. Personalul școlii, elevii și părinții, printr-o strânsă și constantă colaborare, pot să creeze un astfel de climat școlar sigur și prietenos.” (psiholog Flori-Ana Buzilă, membru ISTT)

„Hei, păpușa, trage fusta mai sus!”

Copilul tău plânge și refuză să meargă la școală? Pare trist, apatic, simți că-ți ascunde ceva? Nu mai iese cu prietenii așa cum o făcea înainte și preferă să stea mai tot timpul în casă? Atunci poate ar trebui să verifici ce se întâmplă cu el… la școală.

Bullying-ul poate lua multe forme, dar ce trebuie să înțelegem în primul rând este că bullying-ul este un comportament agresiv, repetat și intenționat, și cât se poate de serios: lovirea sau jignirea, amenințările, folosirea forței cu scopul de a te impune în fața altei persoane, umilirea, toate acestea înseamnă bullying. Un fenomen întâlnit în special în mediul școlar, bullying-ul poate fi recunoscut ușor prin acele glume răutăcioase, jigniri, intimidare, amenințări și chiar violență fizică, acțiuni ce apar în recreații, în clasă, pe coridor, în curtea școlii, pe terenul de sport, pe drumul de la școală spre casă.

„Este una dintre cele mai puternice forme de violenţă fizică şi psihică ce se poate exercita asupra unui copil. În multe dintre situaţii (între copii) se porneşte de la o joacă însă, în adevăratele cazuri de bullying, jocul devine unul periculos pentru că ajunge să afecteze sănătatea fizică şi psihică a celor implicaţi. “Copilul –victimă” (ţinta agresiunii) va simţi neputinţă, frică, vulnerabilitate, îşi va percepe capacităţile de apărare ca fiind depăşite într-o situaţie în care îi este ameninţată starea de bine psiho-fizică şi relaţională.” (psiholog Flori-Ana Buzilă, membru ISTT)

Putem vorbi de bullying dacă sunt îndeplinite cele trei criterii definitorii: comportament agresiv sistematic și repetat (copilul este ținta hărțuirii o perioadă mai lungă de timp), comportament intenționat, deliberat (agresorul, fie el unic sau colectiv, își propune să rănească victima) și dacă există un dezechilibru de putere între victimă și agresor, în sensul că victima se simte copleșită de forța de acțiune a agresorului.

„Îți place să umbli în blugi? Umblă și la mine!”

„Orice comportament care conduce la generarea în copil de sentimente negative de tipul anulării valorii proprii, atac la persoană, considerarea copilului obiect şi nu subiect al discuţiei (se vorbeşte despre el în prezenţa lui, dar ca şi cum nu ar fi fizic acolo), pot fi incluse în categoria agresiunilor psihice specifice fenomenului de bullying atunci când nu sunt simple scăpări, ci sunt intenţionate, se repetă cu regularitate, fără să i se dea copilului posibilitatea de a se apăra. Această conjunctură produce răni în psihicul fragil al copilului care îi poate genera un soi de invalididate emoţională pe termen lung.”, explică specialistul ISTT.

Dar de ce nu spunem nimic? Cel mai adesea vorbim de bullying între și față de copii. Este firesc ca la o vârstă fragedă victimele fie nu-și dau seama ce li se întâmplă, fie le este pur și simplu prea teamă să spună ceva. Agresorul este de cele mai multe ori perceput ca fiind mai puternic, fie prin ascendent de vârsta, fie numeric – sunt mai mulți copii care atacă sau au un statut aparte. Mai mult decât atât, există date care atestă apariția fenomenului de la vârsta preșcolarității. La această vârstă apar micile răutăcisme pe care mulți dintre noi nici nu le sesizăm: atitudini de excludere („nu te juca cu ea dacă vrei să mai fii prietena mea”), de umilire („astăzi parcă ești îmbrăcată în pijama”), de intimidare sau chiar de jignire.

Când conflictele obișnuite degenerează

„Uneori conflictele dintre copii sunt considerate a fi obișnuite. Așa se întâmpla și la vârsta noastră, ne spunem de cele mai multe ori. Din nefericire, atunci când se conturează o situație de bullying, prin prisma efectelor de ordin traumatic ce apar, nu putem deveni sclavii unei asemenea gândiri rudimentare. Faptul de a nu recunoaște dimensiunea la care se întâmplă lucrurile, de a nu conștientiza și nu a interveni potrivit, lasă urme adânci asupra întregii funcționări psihofizice și social-relaționale a copilului-victimă, și, conform studiilor, apar efecte și asupra celorlalți actori implicați, chiar și asupra copiilor-agresori.” (psiholog Flori-Ana Buzilă, membru ISTT)

Care sunt efectele?

 

Citeste mai mult pe republica.ro

Sursa: republica.ro