„Atunci când crezi că nu mai poți, mai poți un pic”. Povestea oamenilor pentru care e normal să facă bine

  • 27 decembrie 2018, 21:57

În urmă cu 5 ani și jumătate, la scurt timp după ce s-a angajat la Vodafone, Ingrid Băltărețu a răspuns unui anunț intern în care se spunea că este nevoie de voluntari pentru construirea unor case destinate câtorva familii fără locuință din județul Brașov. Fără să aibă experiență în construcții și fără să știe la ce să se aștepte, a spus da, bazându-se pe forța unui mușchi la care ne gândim de obicei mai puțin - cel al inimii. 

„Au fost două zile, extrem de intense, de dimineață până seara, organizate la milimetru, un șantier care creștea sub ochii tăi. Ne-am trezit împărțiți în grupe, făcând lucruri foarte specifice pentru construcția unei case: unii ridicau schele, alții, care deja aveau zidurile ridicate, începeau să pună mortar, alții, ajutați de meseriași, puneau acoperișul, unii erau deja la interior. Și, la sfârșit, am avut ocazia să vedem cum arată ce am lăsat în urmă și a fost fabulos de-a dreptul. Proprietarii nu știau cum să-și arate recunoștința. Iar noi eram stupefiați, pentru că simțeam că nu am făcut mare lucru. Am dat cu cu trafaletul, am vopsit”, povestește ea, despre unul dintre proiectele derulate de Fundația Vodafone România, la capătul căruia 12 familii fără locuință au ajuns să aibă casa lor. 

„M-am gândit că nu am să pot să îmi țin firea, că mă va copleși drama acestor copii și că nu o să pot citi o poveste veselă plângând”

A descoperit câtă forță îți dă simplul fapt de a te pune în slujba celorlalți și felul în care abilitățile unui individ par să sporească atunci când se unesc cu cele ale altor oameni care își doresc să facă bine. „Când am strâns de fapt efortul meu cu efortul colegilor mei, de abia atunci lucrurile s-au văzut și s-au văzut cu o viteză destul de mare. Și binele ăla a crescut sub ochii noștri. Cred că este foarte important ca atunci când facem un gest de bunăvoință, de generozitate, să îl și vedem întâmplându-se. Te motivează să mai faci și altă dată și, în plus, te motivează să le vorbești și altora să participe și ei la așa ceva pentru că se simte într-un fel. Atunci când am venit în Vodafone, am avut o slujbă frumoasă și am o slujbă foarte bună, foarte frumoasă. Dar ce mi-a dat scop a fost odată ce am intrat în activitățile Fundației”, explică Ingrid Băltărețu. A început să se implice constant în proiectele Fundației Vodafone România și să își ofere ajutorul pentru cauze pe care le simțea aproape. S-a alăturat astfel unei inițiative a Asociației Little People, în care voluntarii merg în spitale de oncologie pediatrică și citesc povești copiilor în suferință. „Atunci când am încercat proiectul ăsta m-am gândit că nu am să pot să îmi țin firea, că mă va copleși drama acestor copii și că nu o să pot citi o poveste veselă plângând. Dar odată ce întâlnești acei copii, sunt în fața ta niște persoane mici care au nevoie exact de ce are nevoie orice alt copil: de atenție, de explicații, de răspunsuri la întrebările lor, de puținul timp pe care ai să îl dai și de o oarecare alinare”, spune ea.

„Uneori, cineva trebuie să ne coordoneze și să ne dozeze efortul astfel încât binele nostru să folosească”

E convinsă că dorința de a ajuta se regăsește în fiecare dintre noi. „A fi voluntar înseamnă să răspunzi unei chemări pe care o fac de cele mai multe ori fundațiile, organizațiile care identifică nevoile semenilor noștri. Pentru că noi suntem foarte dispuși să facem bine, dar uneori cineva trebuie să ne coordoneze și să ne dozeze efortul astfel încât binele nostru să folosească, să aibă finalitate și, în cele din urmă, să se perpetueze. Binele este molipsitor, nu știu pe nimeni care să nu aibă un sentiment sau să nu se descopere pe sine atunci când îl face”, crede Ingrid Băltărețu.

De-a lungul timpului, colega sa, Amalia Nistor, și-a oferit sprijinul pentru nenumărate proiecte caritabile susținute de Fundația Vodafone România și a văzut că voluntariatul reprezintă un act de generozitate față de sine.  „Am învățat că pot, am învățat că putem și, atunci când credem că nu putem, viața ne-a demonstrat, sau proiectele în care am participat mi-au demonstrat, că mai putem puțin.  În momentul în care alegi să te implici, să fie un proiect al tău de suflet, personal, ajungi să te cunoști cu adevărat. Știi ce poți să dai, care ți-e limita și până unde poți să ajungi.  Eu sper, cred sau îmi doresc să le fi schimbat viața, dar realmente ei m-au încărcat pe mine și m-au ajutat să mă cunosc și să văd într-adevăr că pot să ajut”, spune ea. 

„Atunci când m-am așezat în scaunul rulant, am simțit că nu mai sunt eu”

O să păstreze întotdeauna cu ea amintirea îmbrățișării copiilor cu sindromul Down de la meciurile de baschet pe care le-au jucat împreună, în cadrul unui proiect al Special Olympics. Dar și sentimentul pe care l-a avut când a jucat baschet în scaun rulant, la o partidă organizată de Fundația Motivation, care sprijină persoanele cu leziuni ale coloanei vertebrale. 

 

Citeste mai mult pe republica.ro

Sursa: republica.ro