Doamna Polonic și sufletul ei mare

  • 6 decembrie 2018, 15:32

Leo a fost primul care i-a spus Doamna Polonic. Se întâmpla în 2014, la prima tabără MagiCAMP, când Florența, viitoare Doamnă Polonic, se urcase pe un panou în parcul de aventură. Nu vrusese inițial – dar, văzându-i pe copiii bolnavi de cancer cum se cațără, uneori chiar dacă aveau o singură mână, cum era Leo, și-a spus că încearcă și ea. Acolo sus, a făcut un atac de panică și s-a blocat. Copiii au început să strige: „hai că poți, hai că poți!”. Leo a fost cel care s-a gândit la mâncarea pe care le-o servea de trei ori pe zi. „Doamna Polonic, hai că poți!”. Și a putut. Polonic i-a rămas numele. Uneori uită că o cheamă Florența sau, și mai mult, doamna Ilie.

Polo, Polonic, Polonica. Au urmat doamna doctor, care și-a primit numele de Pastiluță, asistenta care și-a primit numele de Siropel și tot așa. Fiecare personaj din povestea lor are un nume. Din 2014, în fiecare an, la Brănești, se întâmplă MagiCAMP. Este tabăra copiilor aflați în situații vulnerabile, în special a celor care suferă de cancer și care, pentru o săptămână, pășesc într-un tărâm magic. De la două serii de câte o săptămână în 2014, în toate cele trei luni ale vacanței de vară din 2018, dealurile Brăneștiului au fost pline. A fost organizată inclusiv o serie de copii arși în incendiu, unde voluntari au fost supraviețuitori de la Colectiv, și una pentru copii care au pierdut pe cineva drag în lupta cu cancerul.

Pentru toți, copii și voluntari, a gătit Doamna Polonic. În tabere, gătește trei luni de zile câte 16 ore pe zi. „Nu știu de unde am putere. E ceva ce nu simți în mod normal. Acolo nu simt oboseala. E ceva ce nu pot explica. E o încărcătură a tuturor oamenilor.”, spune ea.

Sună mămicile după tabără. „Doamna Polonic, ce mi-ați făcut, zice că îi e poftă de mâncarea din tabără. Dați-mi rețeta”. Locul e cel care face mâncarea magică, spune Doamna Polonic, e energia copiilor, încărcătura emoțională.

„Când pui dragoste, nu are cum să nu iasă mâncarea. Avea bunica o vorbă – trei crengi și două buruieni dacă pui în tigaie și le pui cu dragoste, iese mâncare de-ți lingi degetele.”

u greu o faci să vorbească pe Doamna Polonic. Pare puternică, hotărâtă și dă impresia că nimic nu o poate doborî. „Mi se pare că, atunci când vorbesc despre mine și despre ce fac eu, lucrurile nu mai au aceeași valoare”. Doamna Polonic crede că timpul pe care îl dăruiește este cel mai de preț lucru pe care îl poate da cuiva. Timpul nu se mai poate întoarce sub nici o formă.

„Totul trebuie să vină de aici”, spune Doamna Polonic arătând spre inimă. „Fiecare e mânat de ceva în luptă”. Iar lupta ei e cea mai intimă și cea mai dureroasă.

În 1992, copilul ei a murit. Și-a găsit liniștea doar aici, la MagiCAMP. E felul său de a da un sens pierderii.

 

Citeste mai mult pe faptemici.ro

Sursa: faptemici.ro