Dragi profesori și părinți, lipiți etichete doar pe borcane! „- Azi învățătoarea mi-a spus că-s leneșă”. „- Ba nu, ea e o proastă și o ignorantă!”

  • 16 aprilie 2019, 21:02

Uneori, etichetele sunt o invenție care ne simplifică existența. Dacă ești în fața unui raft, îți spun în câteva secunde dacă admiri un borcan de gem de zmeură sau unul de vișine. Nu mai pierzi vremea analizând conținutul - știi deja ce e înăuntru. Ca să faci alegerea potrivită, te bazezi pe experiența ta anterioară și pe adevărul imuabil al prezentării produsului. Iar etichetele nu mint niciodată, nu?

E de înțeles că tindem să folosim etichete atunci când descriem o persoană („- Îl știi pe Mihai? E tipul acela deștept, un pic cinic, care întotdeauna comentează când primește un proiect nou”.) Chiar dacă nu îl cunoșteai pe Mihai, ai acum niște prime etichete despre el. E foarte posibil ca la prima întâlnire să ignori faptul că s-a oferit să te ajute cu munca (de mai multe ori chiar) și să reții doar comentariile lui acide. Tindem să confirmăm etichetele care ni se furnizează despre ceilalți, mai ales dacă le primim de la persoane de încredere. Societatea în care trăim ne presează să fim rapizi, să comunicăm eficient și atunci reducem, sintetizăm, până când rămânem… cu etichete.

Lucrurile devin însă dramatice arunci când e vorba de copii. Copiii nu pot lupta la fel de bine ca noi împotriva etichetelor. Ei le absorb, și le însușesc, se identifică cu ele sau dimpotrivă, luptă îndârjit împotriva lor. Rebeliunea e aici tot o lipsă de libertate, un proces îndelungat și dramatic, de care suntem cu toții responsabili, atunci când comunicăm cu cei mici pe repede înainte, ignorând ce impact avem asupra lor.

Nu e o surpriză pentru nimeni că atât părinții, cât și profesorii folosesc etichete în relaționarea cu copiii. Aud des în jurul meu: „Tu o să ții cheia de la casă, tu ești serioasă. Fratele tău e un amețit”…; „Grăbește-te, ești tare leneșă”; „Doar nota asta? Credeam că ești deștept”.

  • Copiii sunt plini de etichete, precum gemurile: amețiți, leneși, idioți, proști, tembeli, geniali, inteligenți, cuminți, serioși, răsfățați.
  • Profesorii sunt mai degrabă de găsit la raftul: duri, critici, proști, buni, leneși (lenea e o obsesie națională…).
  • Părinții sunt și ei aliniați: buni, răi, nepăsători, dezinteresați.

Sunt profesor, lucrez cu copii. Există, evident, un prim moment de relație, în care părinții vin să-mi povestească cum sunt copiii lor. E util să știi detalii despre viitorii învățăcei. De cele mai multe ori însă, într-o prima discuție, unui profesor i se furnizează patru-cinci etichete caracterizante:

- E deștept, dar nu e cuminte. De aceea l-am adus aici;

- E timidă, o să vedeți că nu o să ridice mâna;

- Nu îi place să citească, e leneșă;

- Cu copilul meu trebuie să fiți dură, trebuie ținut în frâu, e ca un câine. V-ați uitat la emisiunea aia cu Cezar și câinii, da?;

- E o amețită, își pierde mereu lucrurile;

- E cuminte și respectuos etc.

 

Citeste mai mult pe republica.ro

Sursa: republica.ro