Echipă mobilă de intervenție în cazurile de violență domestică, înființată la Primăria Cluj-Napoca

  • 3 aprilie 2019, 21:19

O echipă mobilă de intervenție în cazurile de violență domestică va funcționa în cadrul Primăriei Cluj-Napoca, aceasta fiind formată din 3 reprezentanți ai Directiei de Asistență Socială și Medicală și un polițist local.

Reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca au declarat, marți, în ședința Consiliului Local că violența în familie reprezintă un fenomen îngrijorător, cu consecințe grave în societate.

”Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat constituirea echipei mobile pentru intervenția în regim de urgență în cazurile de violență domestică identificate pe raza municipiului Cluj-Napoca. Echipa este formată din 3 reprezentanți ai Directiei de Asistență Socială și Medicală și un polițist local. Transportul echipei mobile pentru intervenție se realizează cu un mijloc de transport al Poliției Locale. Fenomenul violenței domestice reprezintă o temă de actualitate care influentează, direct sau indirect, viața de zi cu zi a cetățeanului. Conform datelor statistice furnizate de IGPR, violența în familie reprezintă un fenomen îngrijorător, cu consecințe grave în societate. Astfel, în 2017 la nivelul IGPR au fost inregistarte 20.617 victime ale violenței în familie dintre care 84 au decedat. Au fost emise peste 3000 de ordine de protectie de catre instanta, 1011 fiind încălcate”, au spus sursele citate.

Echipa mobilă din cadrul Primăriei Cluj-Napoca va verifica situațiile de violență în familie și va lua măsuri de depășirea a riscului imediat, asigurând transportul la cel mai apropiat spital a victimei care necesită îngrijiri medicale dar și sesizarea organelor de cercetare penală sau a celor competente pentru emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

 

Citeste mai mult pe stiridecluj.ro

Sursa: stiridecluj.ro