Filantropia construiește spitale, trimite copii la școală, curăță munții de gunoaie. Ce putem face fiecare dintre noi

  • 12 martie 2019, 23:53

S-a discutat la World Economic Forum de la Davos despre faptul că filantropia nu dă roade, că a rezolva problemele lumii cu resurse private are limitare și nu duce la schimbare reală. Că este nevoie de o politică de taxare agresivă și să lăsăm statele să se ocupe.

În principiu nu este rău. Schimbarea sistemică fără stat e deseori imposibilă.

Pe de altă parte, există un rol major al filantropiei. Arms-length-philanthropy sau, cum i-am zice în română, filantropia de proximitate, la îndemână. Cea în care ne folosim resursele pentru a repara, dezvolta, salva ceea ce iubim în comunitatea noastră, locul în care am ales să trăim și pe care avem puterea să-l facem mai bun.

Filantropia asta construiește spitale rapid și eficient, trimite copii la școală, curăță munții de gunoaie sau pune panouri solare pentru a aduce electricitate familiilor din sate izolate astfel încât copiii să nu mai învețe la lumânare (da, în 2019).

Filantropia are rolul de a salva aici și acum grupuri de oameni care fie sunt prea mici ca să stârnească intervenția statului, fie au probleme prea mari pentru a fi rezolvate “sistemic”.

Statul încurajează filantropia în România. Există o lege a sponsorizării care permite companiilor să deducă o parte din impozit făcând sponsorizări către organizații care produc schimbare în comunitatea lor.

De la 1 aprilie 2019 se modifică ceva în modul în care funcționează această lege (cf legii 30/2019). Pentru ca sponsorizările să fie deductibile, ele vor putea fi făcute doar către organizații care se înregistrează într-un registru special ANAF (Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscal). Acest registru ar trebui să fie creat până pe 15 martie. În acest moment nu sunt cunoscute regulile conform cărora organizațiile se pot înscrie și motivele pentru care nu ar putea fi admise.

S-a creat, o data cu această reglementare și din pricina multelor modificări din Codul Fiscal care afectează inclusiv accesul la finanțare pentru un număr mare de organizații din România, o stare generală de confuzie și blocaj.

Toate discuțiile au două concluzii clare:

Se pot face în continuare sponsorizări deductibile conform actualei forme a Legii sponsorizării (20% din impozitul pe profit dar nu mai mult de 0.5% din cifra de afaceri) către orice organizație legal înființată până la data de 31 martie inclusiv.

Este nevoie de aceste resurse deblocate acum pentru că, orice întârziere de implementare a registrului ANAF va crea un blocaj care poate dura luni.

Lunile acestea se traduc în imposibilitatea de a oferi celor aflați într-un moment greu al vieții lor acces la hrană, școală, adăpost sau sănătate.

 

Citeste mai mult pe republica.ro

Sursa: republica.ro