„M-am trezit într-o dimineață de ianuarie și n-am mai putut să merg”. Curajul Erikăi Garnier

  • 9 aprilie 2019, 21:38

În fața supermarketurilor și a hipermarketurilor în care intrăm grăbiți zilnic, se află câteva locuri de parcare pe care e desenată schița unui om în scaun rulant. Când dăm cu ochii de ea, este poate prima dată în zile bune, ori chiar săptămâni când ne dăm seama că există pe lume oameni cu alte nevoi de acces și mobilitate. Este un gând fără adâncime, format dintr-un cerc și linii albe, care se șterg repede și sunt înlocuite, câteodată, de o frustrare: „Pfff, ce loc bun ar fi fost ăsta! Iar trebuie să fac turul parcării!”

Pe un astfel de loc încearcă întotdeauna să parcheze Erika Garnier, o tânără de 30 de ani, cu păr lung, roșcat și zâmbet molcom. Nu și-l dorește, ci are nevoie de el. Pentru că odată oprit vehiculul, trebuie să scoată din el scaunul rulant pliat, să îl desfacă lângă mașină, să se transfere în el, apoi să intre în supermarket și să își facă cumpărăturile ca mine, ca tine și ca oricine altcineva. 

„Nu m-am gândit nicio clipă că nu o să mă fac bine”

În urmă cu câțiva ani, Erika nu ar fi avut nevoie nici de loc special de parcare, nici de un scaun rulant care să o ajute să se deplaseze. Ar fi putut străbate pe jos toată parcare spre supermarket, la fel de lejer cum străbătea drumul spre facultate sau cum ocolea bălțile și gropile de pe trotuar. „A fost un șoc când m-am trezit într-o dimineață de ianuarie și n-am mai putut să merg”, spune Erika Garnier. Avea 21 de ani, era studentă în anul 3 la Comunicare și de câteva luni începuse să aibă dureri de spate. 

„Am zis că o să mă duc la medic după sărbători și în dimineața în care am vrut să mă duc la medic nu m-am mai putut da jos din pat. Aveam picioarele foarte amorțite, ca și când m-ar fi înțepat niște albine, dar nu m-am gândit nicio clipă că nu o să mă fac bine”, povestește tânăra. Investigațiile medicale au arătat că avea o formațiune tumorală la măduva spinării ce trebuia operată. Înainte de intervenția chirurgicală începuse să meargă în baston și părea că se recuperează. După, avea să nu mai poată merge niciodată. 

„Am constatat că nu mai puteam să mă pieptăn singură”

Singurul lucru la care se gândise până atunci când vedea o persoană în scaun rulant era că nu își mai poate mișca picioarele. Însă, după operație, avea să descopere o sumedenie de gesturi simple pe care nu le mai putea face. „Nu m-am gândit înainte să folosesc un scaun rulant cum te îmbraci, dacă nu îți poți mișca părți din corp, cum îți faci un duș, că va trebui să îți dezvolți o tehnică pentru a face aceste lucruri banale. Sau nu m-am gândit că, dacă nu poți să mergi, asta o să îți dea și probleme de echilibru și n-o să fie foarte simplu din prima să ridici brațele să iei ceva de pe un raft sau să îți prinzi părul. Am constatat că nu mai puteam să mă pieptăn singură”, își amintește ea.

 

Citeste mai mult pe republica.ro

Sursa: republica.ro