Maria, 17 ani, din clasa a VII-a. Chipul unui copil care a abandonat școala

  • 12 martie 2019, 00:56

Maria are un ochi puțin mai jos decât celălalt, o privire blândă pe o față aspră, maturizată înainte de vreme. E o adolescentă de 17 ani, dar e încă în clasa a VII-a. Pe fața ei brună, încadrată de păr negru, lung, zace ca o semnătură o cicatrice. E înaltă, cu trupul bine făcut, ascuns de haine modeste. Când îi vorbești calm, îți răspundă blajin, cu o căldură plăcută în glas și gesturi molatice.

Stă singură în bancă, nu are niciun prieten în clasă. Sunt toți prea mici pentru vârsta ei. În primele săptămâni ale anului școlar, Maria venea la școală cu caiete și pixuri ca orice copil, își lua notițe în ore, ridica mâna să citească, scria compuneri frumoase, emoționante în care vedeam o profundă înțelegere a relațiilor dintre oameni. Nu avea răbdare cu noțiunile de teorie literară sau gramaticală, dar avea un scris frumos, curat, limpede. Îi plăcea să imagineze dialoguri, texte însuflețite de gesturile personajelor, vii, ca la teatru. Apoi, a început să lipsească de la școală săptămâni în șir. Întâi ni s-a spus că e bolnavă și e internată în spital. Cu toții ne-am arătat îngrijorați, dar puține voci știau situația grea de acasă a Mariei. Locuia cu bunica și frații într-o casă sărăcăcioasă. Am văzut în școală compasiune și grija sinceră pentru Maria atunci. 

Când a revenit la școală, întâi am văzut-o pe Maria neatentă la oră. Totuși scria mereu, aplecată deasupra unor bucăți de hârtie, total absentă și distrată, scria gânduri numai de ea știute, fără să-și ridice capul. Nu am necăjit-o, am sperat că e o stare trecătoare. În scurtă vreme însă, lucrurile au luat o turnură nefericită, iar neatenția Mariei a devenit de neiertat. Într-una din zile, când intru în cancelarie, o văd pe profesoara de istorie sprijinită de masă citind de pe niște foi scrise de un copil. Citea printre sughițuri de râs, cu o voce stridentă, apăsătoare, citea pe nerăsuflate fraze despre durere și iubiri adolescentine, formulările stângace ale unei tinere. Erau foile pe care i le confiscase Mariei în timpul orei și pe care le-a păstrat ca dovezi. Rândurile de jurnal, cu dureri și bucurii, făceau hazul cancelariei. Am simțit o piatră în stomac văzând foile chinuite cum trec din mână în mână, apoi sunt azvârlite hidos în mijlocul mesei străine, pradă oricui. Tot atunci, au apărut și vocile evaluatoare, nemulțumite, că Maria a început să fie neserioasă, absentă, o atitudine total nepotrivită pentru cineva „în situația ei”.

Adeseori, adulții cred că un copil e o carte deschisă, că ei sunt îndreptățiți, în virtutea datoriei lor protectoare, să știe totul despre copii, ca și cum copilul nu ar avea dreptul la o lume interioară, personală. Tot așa, unii profesori scotocesc prin caietele elevilor, prin bănci, le citesc hârtiuțele și mesajele și le împărtășesc colegilor cu nonșalanță, în timp ce se declară oripilați de ceea ce citesc, fără să fie o clipă stânjeniți, pentru că, de fapt, năvălesc cu bocancii în intimitatea altei persoane.

Apoi, Maria a apărut la școală cu unghiile date cu ojă. I i-a cerut să nu mai vină „așa” la școală, fiind o ținută nepotrivită pentru o elevă. Mi-o amintesc pe dirigintă intrând fulger în cancelarie și scormonind în dulap după acetona cu care să o șteargă pe Maria pe unghii. Educarea cu forța n-a avut succes însă, pentru că, peste o săptămână, Maria a apărut cu ruj roșu pe buze, ca o afișare ostentativă a nesupunerii. Era înainte de ora 8 când diriginta a trimis-o imediat acasă să se curețe pe față și abia apoi să revină „ca o elevă”, dar Maria nu s-a mai întors la școală în ziua aceea. Nici în săptămânile următoare nu s-a mai întors. A lipsit aproape un semestru întreg, cu câteva mici excepții. Într-una din zile, profesorul de geografie intră în cancelarie zâmbitor spunând cu o voce vădit dezaprobatoare că Maria era așteptată la ieșirea din școală de un băiat. Îmi amintesc de vârsta Mariei și mi se pare trist că oamenii o tratează ca pe un copil de 13 ani plin de vicii și nerușinat. Curând încep zvonurile să zboare prin școală - „a plecat cu un bărbat” se aude tot mai des. Când Maria aduce câteva scutiri profesorului de sport, sunt martoră la un dialog stupefiant între doi profesori:

„Ei, ce-a avut? Avorturi, nu-i așa?”, întreabă icnind profesorul de geografie, apoi aruncă un zâmbet caustic în colțul gurii.

 

Citeste mai mult pe republica.ro

Sursa: republica.ro