Momentul culminant al unei povești în care o mamă și un doctor român au salvat viața unui bebeluș. „Eram în câmp, în Italia, într-o ambulanță cu voluntari”

  • 13 mai 2019, 21:36

Sunt trei ani de când i-a promis lui Dumnezeu că, dacă îi ascultă rugăciunea, și va ajunge cu fiul ei acasă, va ajuta la rându-i copii și adulți greu încercați. Și, din 2016, asta face cu o determinare greu de înțeles la cineva atât de învinețit de viață. Simona Olaru, un taifun de femeie, și-a văzut copilul abia născut trecând prin opt intervenții, patru reanimări, două sevraje după morfină și Propofol, câteva anestezii generale și zeci de proceduri medicale în spitale din România și Italia. “Atunci când mă rugam nu mai știam să spun ‘Tatăl Nostru’ întreg. ‘Precum în Cer așa și pe Pământ’ repetam încontinuu. O rugam pe Maica Domnului să îmi asculte rugăciunea de mamă, să îmi pot ține și eu pruncul în brațe, așa cum o face Ea în toate icoanele”. Simona Olaru a trăit primele ei șapte luni de mamă la hotarul dintre viață și moarte alături de fiul ei.

Atrezie de esofag cu fistulă eso-traheală, asta a auzit Simona, 35 de ani, la scurt timp după operația de cezariană prin care trecuse. Copilul ei atât de așteptat, Tudor-Alexandru, născut la termen după o sarcină fără probleme, avea o malformație rară și trebuia operat de urgență. “Viața micii noastre familii de proaspeți părinți a luat o cu totul altă turnură față de cea planificată, cu 360 de grade.. După intervenția lui Alex a urmat o serie de complicații medicale greu de imaginat și explicat în cuvinte. Pe foarte scurt, am schimbat cinci spitale în trei luni, dintre care două în Italia, unde am ajuns doar cu ajutorul doctorului Cîrstoveanu”.

Farmaciile Bucureștiului ‘răscolite’ pentru un medicament

Pe șeful de la Terapie Intensivă nou-născuți de la “Marie Curie”, Simona îl numește ‘înger’. L-a cunoscut pe medic în februarie 2016 când și-a transferat nou-născutul, la cerere și pe semnătură, de la “Grigore” la fostul Budimex, cum mai este cunoscut spitalul de urgență pentru copii. “Am fugit către o altă etapă a vieții noastre, îndemnați chiar de către personalul medical, noi neștiind diferența dotărilor cât și a profesionalismului medicilor din cele două spitale. Și eu și soțul meu eram doi bieți corporatiști care avuseseră contact cu medicii doar pentru o apendicită și câteva plombe dentare”. 

“Prima noastră zi la TINN “Marie Curie” a fost marcată prin șocul vizual că poate exista așa o sectie de spital în România. Incredibil de bine dotată, gândită și coordonată această lume a micuților luptători din Nenonat”, spune Olaru, al cărei copil avea să rămână aici opt săptămâni. Opt săptămâni ‘extrem de concentrate’, precizează. Pentru o perioadă a fost și ea internată pentru a fi prezentă la orele de masă, dese și dificile, ale micuțului, care a trebuit să fie pregătit nutrițional pentru refacerea anastomozei (n.r. reintervenție pe reconstrucția esofagului). Au urmat câteva momente extreme, demne de filmele SF, povestește mama, și asta pentru că nou-născutului i s-a declanșat o complicație limfatică pulmonară.

Avion pierdut – viață salvată

Era 12 februarie 2016 când limfa pleurală sau chilotorax devenea o bornă în viața familiei Olaru. Ca în fiecare seară, când ajungea acasă de la spital, Simona a sunat pe numărul de fix din secție ca să se asigure că Alex e ‘liniștit’: că frecvența cardiacă și saturația copilului sunt constante. Apoi și-a făcut rugăciunea și a adormit plângând. Își amintește că puțin după miezul nopții s-a trezit cu o senzație de sufocare și că, la cinci dimineața, a avut un nou atac de panică în urma căruia a plecat spre spital. “Intrăm într-un suflet pe secție ca să întâlnesc la 6 dimineața mame ale altor copii și mult personal medical agitat, toate luminile aprinse și toți înmărmuriți să mă vadă pe culoar. Alex al meu făcuse un stop bronho-respirator extrem, era mai mult mort decât viu, dar l-au întors din morți, așa cum a reușit să îmi mai șoptească cu privirea plecată doamna Marci (n.r. asistent), că domnul doctor a pierdut avionul de la 4.00 dimineața ca să îl salveze pe Alex. Trebuia să ajungă în străinătate pentru un examen.”

Au urmat trei săptămâni tensionate pentru soții Olaru, care și-au măsurat zilele în vorbit la telefon cu orele - pentru a aduce în țară un medicament experimental din Japonia - , în lacrimi, în epuizare și în rugăciune. În tot acest timp, doctorul Cîrstoveanu a încercat un medicament românesc – singurul care lupta cu limfa, dar care se găsește rar în farmacii. “Într-o seară am întors Bucureștiul cu susul în jos pe la toate farmaciile”, rememorează Simona Olaru. “Toți cunoscuții ne căutau medicamentul ‘care este prea ieftin și nu se mai comercializează în România’. L-am găsit și am cumpărat vreo 20 de cutii cu intervenții mari din piața farmaceutică, ca să aibă echipa TINN și pentru alți copii, dacă e greu de procurat.” După trei săptămâni de groază, limfa s-a oprit.

 

Citeste mai mult pe republica.ro

Sursa: republica.ro