Secția de Chirurgie și Ortopedie a Spitalului de Copii a fost modernizată

  • 14 martie 2019, 22:00

O investiție de aproximativ 31.000 de euro a stat la baza modernizării Secției de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, din cadrul Spitalului Județean de Urgență pentru Copii. Banii au fost adunați cu sprijinul Asociației Lions Club Hope, iar la lucrările de modernizare și-au adus contribuția și câțiva tineri voluntari.

Reabilitarea secției spitalicești a constat în înlocuirea gresiei și acoperirea pereților cu tarkett. De asemenea, s-au înlocuit obiectele sanitare, atât din interiorul grupurilor sanitare, cât și din saloane, au fost înlocuite becurile cu unele colorate și au fost pictați pereții de către tineri vountari.

Șeful Secției de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, dr. Horațiu Gocan, s-a declarat mulțumit de modul în care s-au realizat lucrările de investiție: “Sperăm că prin reabilitarea secției vom reuși să alinăm suferințele micilor noștri pacienți, oferindu-le condițiile hoteliere necesare pentru o însănătoșire grabnică”, a spus acesta.

 

Citeste mai mult pe actualdecluj.ro

Sursa: actualdecluj.ro