„Ușa de la secția de Oncologie este ca intrarea în Tărâmul din Narnia. Aici e altă realitate”. Alexandra Răureanu, tânăra care le aduce bucurie copiilor cu afecțiuni oncologice

  • 12 martie 2019, 00:46

„Dacă cineva care m-a cunoscut va fi întrebat, la sfârșitul vieții mele: Ce poți să spui despre fata asta?, mi-ar plăcea să îi rămână un lucru: că am fost o aducătoare de bucurie. Dincolo de lucrurile materiale, care se duc, nu contează, rămâne sentimentul ăla pe care omul l-a avut când te-a întâlnit”, spune Alexandra Răureanu. În urmă cu câțiva ani, tânăra în vârstă de 33 de ani s-a hotărât să renunțe la ceea ce făcea atunci și să le aducă bucurie copiilor internați în secțiile de oncologie ale spitalelor „Marie Curie” și Fundeni din București. 

Lucra într-o corporație și, din cauza unor simptome supărătoare, a ajuns la spitalul „Matei Balș” cu diagnosticul de sinuzită. A stat internată acolo o săptămână, iar într-o zi, în timp ce mergea spre automatul de cafea, a întâlnit un băiețel care avea capul complet bandajat. Imaginea acelui copil, care fusese operat de o tumoare la creier și ajunsese în spital după o infecție, nu i-a mai dat voie să își continue destinul ca și până atunci. Și-a dat demisia de la corporație și a hotărât să își pună viața în slujba celorlalți.

În timp ce era voluntar la Hospice Casa Speranței, s-a gândit să își adune câțiva foști colegi și să meargă împreună cu daruri la copiii internați la Institutul Oncologic și să îi colinde.

 

Da, să ai cancer este nasol. Daaar, sunt multe lucruri mult mai nasoale. Ca momentul ăla în care ți se împietrește inima și nu mai simți nimic și orice ți s-ar întâmpla ai inima împietrită. Aia e nasol, pentru că tu, cu sufletul ăla și cu inima aia, părăsești viața asta și te duci în fața lui Dumnezeu

 

„Ce vezi tu depinde de filtrul prin care privești lucrurile”

„Am început să cântăm pe 10 voci și în momentul în care noi am început să cântăm pe zece voci, copiii au leșinat de râs. Eu, când i-am văzut pe copiii ăia râzând, am zis: Hopaa, eu mai vin. Ia uite ce frumos e aici. Modul în care râdeau copiii ăia din toată inima lor de niște adulți care erau extrem de incomozi în situația respectivă a fost de neuitat pentru mine. Ce vezi tu depinde de filtrul prin care privești lucrurile. Dacă te duci într-un spital și vezi boala, a doua oară nu mai intri, că nu ești nebun. Dar dacă tu intri acolo, cu dragoste, ca la niște copii, o să vezi niște copii foarte mișto, care se aleargă de colo-colo, o să vezi dragostea care există între ei și mamele lor, o să vezi curajul. Noi ne uităm la lucrurile din jurul nostru printr-o lupă negativă. Da, să ai cancer este nasol. Daaar, sunt multe lucruri mult mai nasoale. Ca momentul ăla în care ți se împietrește inima și nu mai simți nimic și orice ți s-ar întâmpla ai inima împietrită. Aia e nasol, pentru că tu, cu sufletul ăla și cu inima aia, părăsești viața asta și te duci în fața lui Dumnezeu”, spune Alexandra Răureanu. 

„Eu am înțeles că, dacă ești curajos, toate lucrurile astea din jurul tău trec mai ușor”

În secția de oncologie pediatrică a aflat ea care este cel mai mare trebuie de pe Pământ, din desenul unui băiețel internat acolo, care a scris deasupra inimilor pe care le-a pictat: „Trebuie să iubești”. Acolo i-a cunoscut pe copiii pe care i-a iubit și care au iubit-o și care fac parte din ea chiar dacă unii dintre ei au părăsit această lume. Fiecare sesiune de joacă sau simplă întâlnire a fost o lecție de viață. A întâlnit o dată un băiețel cu perfuzii în ambele mâini, pe care nu l-a mai văzut apoi.

„Copilul ăsta era țintuit ca Hristos pe cruce. M-a fixat cu privirea și m-a întrebat:

- Ți-e milă de mine?

- Nu mi-e milă, de ce să îmi fie?, i-am răspuns.

- Foarte bine că nu ți-e milă de mine. Eu sunt cel mai curajos copil de la mine din școală. Te rog frumos să mă întrebi de ce sunt eu curajos?

Avea perfuzii în ambele brațe...

- Dar de ce ești tu curajos?

- Pentru că eu am înțeles că, dacă ești curajos, toate lucrurile astea din jurul tău trec mai ușor.

Avea vreo 5 sau 6 anișori”, povestește Alexandra Răureanu. 

 

Citeste mai mult pe republica.ro

Sursa: republica.ro