De ce ar mai citi copiii?

  • 11 octombrie 2018, 23:21

Le-am putea spune că cititul educă, luminează, scoate din minorat, e o sursă de plăcere sau un motor pentru empatie. Le-am putea spune că sursele media, Internetul sau social networks nu pot compensa pierderea lecturii. Dar mă îndoiesc că astfel de apoftegme ar spune ceva adolescenţilor sau copiilor de azi. În primul rând, realitatea nu e atât de simplă. În vreme ce e de necontestat că, în România, lectura nu se simte bine deloc şi că analfabetismul funcţional este o problemă reală la tineri, este pur şi simplu incorect să generalizăm întrucât există în ţară şi interes sistematic pentru lectură în rândul tinerilor.

Îi găsesc adesea prezenţi la lansări de carte şi urmăresc cu plăcere şi satisfacţie manifestări precum cele ale clubului liceenilor Alecart de la Sibiu, de exemplu. Remarc, de asemenea, fenomenul creşterii unei nişe ferme şi bine definite pentru cartea de copii. În al doilea rând, copiii care nu citesc nu se simt deloc needucaţi, neluminaţi, minori cultural sau anhedonici. Lumea lor e la fel de plină de suspans şi de substanţă ca lumea oricărui adolescent care citeşte. Plăcerile oferite de reţele, de socializarea virtuală sunt adictive, oferite la viteze mari şi, în comparaţie cu ele, plăcerea lecturii este mai lentă şi generată de alte resorturi decât plăcerile virtuale. Cred că oricine vrea să aibă şansa de a fi ascultat, fie şi pentru o clipă, de un potenţial cititor copil, ar trebui să facă efortul de a-i înţelege lumea, fără a o judeca şi fără a o respinge a priori. Nu se intră în lumea nimănui decât prin breşe, nu se perforează logica unei lumi decât respectând-o. De aceea, orice pledoarie pentru lectură trebuie să răspundă la întrebarea: ce (mai) poate oferi lectura unui copil născut într-o lume în care opoziţia fermă dintre virtual şi real tinde să dispară?

Ca profesor, am constatat frecvent în ultimii ani că, deşi trăiesc imersaţi într-un mediu agresiv tehnologic, puţini tineri sau copii înţeleg sau îşi pun problema caracterului specific al acestui mediu. E cumva normal, e un efect de acvariu (peştele nu realizează că se află în apă, apa e singurul mediu pe care-l cunoaşte), iar şansa lor de a înţelege putem fi noi, cei care am cunoscut şi o lume infinit mai săracă tehnologic, o lume devenită deja veche şi istorică, deşi se întâmpla doar acum câteva decenii.

În primul rând, ar trebui înţeles că tehnologiile nu sunt neutre şi nici pur instrumentale. Fiecare tehnologie are un potenţial instrumental (facilitează sau mediază ceva), dar şi unul transfomator. Ele modelează felul în care gândim şi ne comportăm, fie direct, prin interacţiunea cu mintea noastră, şi indirect, prin aceea că modelează lumea noastră conform anumitor practici şi viziuni despre lume provocând, într-o logică recursivă, întărirea aceloraşi viziuni şi comportamente care le-au produs. Dar niciodată nu a fost, poate, mai ştearsă şi mai ambiguă latura instrumentală a tehnologiei ca acum şi niciodată nu a fost mai acccentuată latura ei transformatoare. Tehnologiile de azi nu doar schimbă agresiv realitatea, ele ajung s-o înlocuiască şi, la limită, s-o (re)definească. Câteva informaţii ne vor ajuta să aproximăm complexitatea tehnologică a lumii de azi, enormă atât cantitativ, cât şi calitativ.

- cantitatea de date creată în fiecare zi ajunge în medie la 2,5 cvintilioane de biţi (1 cvintilion = 10 la puterea 18 biţi), iar rata de producere creşte zilnic;

- 90% din informaţia disponibilă în acest moment a fost produsă în ultimii doi ani;

- aproximativ 3,7 miliarde de oameni folosesc azi Internetul, o creştere cu 7,5% faţă de 2016;

- Google operează în medie 40.000 de căutări pe secundă;

Citeste mai mult pe republica.ro

Sursa: republica.ro