Firmele care angajează şomeri şi tineri absolvenţi vor primi 2.250 lei pe lună pentru fiecare persoană, timp de un an

  • 5 decembrie 2018, 20:52

Firmele care angajează şomeri sau tineri absolvenţi vor primi o subvenţie de 2.250 lei pe lună pentru fiecare persoană, timp de 12 luni, potrivit unui comunicat al Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ilfov.

Este vorba despre angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri peste 45 ani sau părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale, şomeri de lungă durată sau tineri NEETs.

Aceştia vor primi, lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă în cuantum de 2.250 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.

De aceeaşi subvenţie beneficiază şi angajatorii care încadrează în muncă, potrivit legii, şomeri care în termen de cinci ani de la data angajării îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor respective.

Vor primi aceşti bani şi angajatorii care, în raport cu numărul de angajaţi, şi-au îndeplinit obligaţia, potrivit legii, de a încadra în muncă persoane cu handicap, precum şi angajatorii care nu au această obligaţie legală, dacă încadrează în muncă pe durată nedeterminată persoane cu handicap şi le menţin raporturile de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.

În situaţia încadrării în muncă pe durată nedeterminată a absolvenţilor, AJOFM acordă angajatorilor subvenţii de 2.250 de lei/lună pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent angajat. În cazul în care sunt încadraţi absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap, subvenţiile se acordă pe o perioadă de 18 luni.

 

Citeste mai mult pe economica.net


 

Sursa: economica.net