Peste 500 de persoane cu dizabilităţi, angajate la Bursa locurilor de muncă

  • 3 decembrie 2018, 22:10

Peste 500 de persoane cu dizabilităţi au fost angajate la Bursa locurilor de muncă, eveniment organizat la nivel naţional, informează luni Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale (MMJS). 
 

"Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi" a fost marcată de Ministerul Muncii, în colaborare cu Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) şi Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Dizabilităţi (ANPD), prin organizarea, la nivel naţional, a unor evenimente ce au avut ca scop conectarea persoanelor cu dizabilităţi la oportunităţile de angajare de pe piaţa muncii, precum şi activităţi specifice bursei locurilor de muncă.

Acţiunile s-au desfăşurat sub deviza ''Pot ce poţi şi tu! Angajează-mă!".

Potrivit unui comunicat al MMJS, la evenimentele organizate luni la nivel naţional au fost oferite 2.792 de locuri de muncă, dintre care 2.411 destinate persoanelor cu dizabilităţi.

Un număr de 362 de agenţi economici au răspuns invitaţiei Serviciului Public de Ocupare, aceştia oferind locuri de muncă în ramuri de activitate precum: comerţ cu ridicata, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, fabricarea autovehiculelor de transport, construcţii de clădiri, comerţ cu amănuntul, fabricarea de mobilă, industria alimentară etc.

Din totalul celor 1.523 de persoane participante la această acţiune, 1.292 au fost persoane cu dizabilităţi.

La această acţiune organizată la nivel naţional de agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, au fost selectate în vederea încadrării 570 de persoane, dintre care 509 din categoria persoanelor cu dizabilităţi.

Persoanele fără studii superioare au fost selectate în vederea încadrării în muncă în meserii precum: muncitor necalificat, ucenic, ambalator manual, manipulant marfă, confecţioner asamblor articole textile, lăcătuş mecanic etc. Persoanelor cu studii superioare le-au fost oferite locuri de muncă în meserii precum: economist, arhivist, asistent manager, asistent social, inginer, psiholog.



Citeste mai mult pe economica.net

Sursa: economica.net