Supraviețuitorii. Erica, povestea unui copil-fenomen

  • 3 decembrie 2018, 17:21

Erica a fost primul pacient al noii secții de Terapie Intensivă nou-născuți de la Marie Curie, construită de la zero de către Inima Copiilor cu sprijinul financiar al Fundației Vodafone România. Credit foto: Octav Ganea/Inquam Photos

  • Pe 18 iunie 2017, undeva după miezul nopții, Mihaela Bădescu a ajuns acasă, în fața blocului în care locuia, după fix patru ani și zece zile de absență. Plecase în grabă să nască la spitalul din Pitești, aflat la două străzi distanță, iar acum o avea pe Erica în brațe și o simțea grea de o tonă. Mihaela a împins ușa din termopan de la bloc, a numărat în gând suișul – șaisprezece trepte de câte patru ori pentru tot atâtea etaje – și s-a lăsat să plângă: „Am realizat că suntem pe cont propriu. Nu mai am buton de alarmă să chem asistenta, ca în Catania și nici nu găsesc pe cineva pe hol care să mă ajute, ca în București. Țineam în brațe munca a zeci de oameni, iar eu acum nu trebuia, nu aveam voie să îi dezamăgesc”. Până în fața apartamentului cu numărul 14, de la ultimul etaj, Mihaelei i-au curs lacrimi șiroaie. După patru ani și zece de zile de stat în spital, pentru ea și fiica ei începea o nouă etapă - Acasă. „Asta era testarea, verificarea cunoștințelor. Și am pus în practică ce am învățat în anii stați la Terapie, pentru că eu așa îi văd: patru ani de cursuri intensive cu aceeași tematică - Erica”.

În România trăiesc copii care au învins moartea și au ajuns studii de caz la congresele de specialitate. Sunt rezultatul unei lupte duse de ei înșiși, de echipe medicale dedicate, de mame și de Dumnezeu, căruia cei sceptici i-ar spune simplu „doar noroc”. Adunați într-un singur loc, supraviețuitorii ar ocupa o stradă. Sau un liceu în întregime; pentru că-s mulți - peste o mie în ultimii cinci ani. Copiii de care veți citi au nu doar zile, ci și un istoric de șansă comun: sunt pacienți ai secției de Terapie Intensivă nou-născuți de la „Marie Curie”, iar Erica e unul dintre ei: pacientul Zero. „A scris istorie aici”, spune Cătălin Gabriel Cîrstoveanu, doctor.

  • „Luați ce puteți de la ea și dați la alții”

Născută prematur, la trei dimineața, în a opta zi din iunie 2013, Erica a venit pe lume cu gura larg deschisă. O malformație totală, gură de lup, i-au zis medicii Județeanului piteștean mamei, nelăsând-o să-și vadă fetița. Abia a doua zi, duminică, Mihaela B. avea să afle că nou-născuta e cu probleme: „Varsă, nu are scaun, iar duodenul e stenozat”. Copilul urma să fie transferat la București, de urgență, în secția doctorului Cătălin Cîrstoveanu de la „Marie Curie”. Aici a stat internată aproape patru ani și a scris istorie în patologia ei.

Așa începe totul. Cu primul drum al Ericăi, cu ambulanța, de la Pitești în Capitală, într-un incubator; cu o intervenție chirurgicală de urgență imediat după internare și cu botezul grăbit - prin cuvânt și stropire - în aceeași zi. Copilul, diagnosticat cu sindrom de intestin scurt (n.r. un defect congenital rar a cărui incidență este de la 1/1000 la 3/1 milion), avea 15 centimetri de intestin funcțional, comparativ cu 70 centimetri ai unui nou-născut sănătos. Problema malformației de la gură devenise minoră, medicii anunțând-o pe mamă că urmează două luni critice.

„- Mi-au explicat, pe înțelesul meu că, - dacă intestinul necrozat e singura problemă de sănătate a Ericăi și dacă ea se adaptează și se hrănește, cu perfuzii, până pe la 12 ani -, ne putem gândi la un transplant de intestin. - Doamne, mă întrebam atunci, cum poate un copil să crească din perfuzii?” Astăzi, Mihaela B are răspunsul.

Discuția de la internare și altele care i-au urmat, precum și imaginea Mihaelei Bădescu în picioarele goale așteptând pe holul spitalului informații despre copil, sunt borne de umanitate pentru Alina Gaiduchevici, medic.

„- Dacă sunt 0,01 șanse ca Erica să fie bine, spuneți-mi ce trebuie să fac că fac”, i-a cerut Bădescu doctorului. „Iar dacă nu sunt șanse să trăiască, poate Erica ajută alți copii. Luați ce puteți de la ea și dați mai departe”.

Minute bune după această întâlnire Alina Gaiduchevici nu a mai scos o vorbă. Bădescu nu s-a dat bătută. Nici când Erica mânca prin fire și nu cu biberon din cauza defectului de la gură; nu avea cum să pună presiune pe tetină. Nici când copilul își făcea nevoile într-o pungă lipită de burta-i mică. Sau în lateral, imediat sub stern. Nici când Erica primea „40 ml de lapte zilnic, cu pierderi duble", ori când i s-a făcut gavaj până la opt luni. Sau când a început să mănânce din seringă. Ca un acatist al viilor, Mihaela B. știe pe de rost încercările Ericăi. La fel și micile victorii ale copilei. La trei luni de viață, o nouă intervenție la abdomen - o corecție a intestinului; după alte trei, o operație de corecție a defectului de la gură. Buza de sus și gingia i-au fost lipite. La nouă luni fetiței i-a fost scoasă punga de pe abdomen: „începe să mănânce pe gură și să facă caca pe fund". Iar în octombrie 2015, la aproape doi ani de la internare, chirurgii Spătaru și Bratu îi lipesc Ericăi palatul moale, în cea de-a doua interventie de corecție a malformației de la gură. 

 

Citeste mai mult pe republica.ro

Sursa: republica.ro