Informații medicale de calitate GRATUITE pentru clujeni, în cadrul conferinței „Medici Pentru Tine”.

Organizația Studenților Mediciniști din Cluj (OSM), din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” - Cluj-Napoca organizează a treia ediție a conferinței „Medici Pentru Tine”.


Având ca scop promovarea informațiilor medicale de calitate și fiind adresat publicului larg, evenimentul va avea loc sâmbătă, 19 mai, începând cu ora 18:00, la Casa de Cultură a Studenților Cluj-Napoca, iar intrarea este liberă.

Necesitatea organizării acestei conferințe este justificată, în principal, de faptul că România ocupă în prezent penultimul loc ca speranță de viață în clasamentul Uniunii Europene și se află printre țările cu cea mai mare rată de mortalitate infantilă. În acest context, informarea corectă asupra metodelor de prevenire a bolilor devine din ce în ce mai importantă. Tocmai de aceea, Conferința „Medici Pentru Tine” abordează două teme de maximă actualitate, alese pornind de la o serie de statistici extrem de îngrijorătoare: 

-Vaccinarea, beneficii și riscuri. La nivel global, 1,5 milioane de copii cu vârsta sub 5 ani mor în fiecare an din cauza unor boli care ar fi putut fi prevenite prin vaccinare. Tema va fi abordată sub formă de discuție între Ovidiu Covaciu, fondatorul blogului Coaliția România Sănătoasă, Conf. Dr. Mira Florea, medic primar medicină de familie, Dr. Aida Puia, medic primar medicină de familie, Dr. Teodora Iacob, medic specialist boli infecțioase, Dr. Ana Cristina Bucur, medic rezident medicină de laborator. 

Citeste  mai mult pe stiridecluj.ro

Sursa: stiridecluj.ro

)