Zâmbet pentru copii - concert caritabil de Crăciun la Universitatea "Babeș-Bolyai" (Cluj-Napoca)

Zâmbet pentru copii - concert caritabil de Crăciun la Universitatea "Babeș-Bolyai" (Cluj-Napoca)

 

La câtă magie au adus în copilăria ta cântecele de Crăciun, acum ai ocazia să dai înapoi din bucuria primită! Tot ascultand cântece de sărbătoare! Dacă vii pe 23 decembrie, la ora 18:00, la Casa Universitarilor, Sala Auditorium, ai parte de un concert special care te va face să simţi sărbătorile, iar prin cumpărarea biletului vei ajuta copiii care, din păcate, au pierdut magia Crăciunului. 

La spectacolul numit chiar “Zâmbet pentru copii”,  îi poţi asculta pe cei de la Young Famous Orchestra (dirijaţi de Vladimir Agachi) şi pe cei de la Grupul Coral Sfântul Apostol Andrei (dirijaţi de preotul Decebal Corea). Dacă primii sunt apreciaţi în Cluj pentru concertele simfonice despre trăiri şi emotii, Grupul Coral Sfântul Apostol Andrei e cunoscut în ţară şi străinătate pentru colindele lor româneşti şi cântecele preluate din repertoriul clasic şi bisericesc rus şi grec.  

Fondurile strânse în urma cumpărării biletelor vor fi donate de către Asociația Sfânta Elisabeta Feodorovna Spitalului Clinic de Urgența pentru Copii Cluj pentru dotarea Secției IV Pediatrie. 

Asociația Sfânta Elisabeta Feodorovna se axează pe sprijinirea copiiilor aflați în Centrele de plasament rezidenţiale, a celor internați în spitale, a tinerilor care au parăsit sistemul de protecție a copilului, a mamelor care urmează sa nască şi a persoanelor vârstnice fără aparținători. 

Iar tu, ca iubitor de colinde, poţi să fii Moş Craciun pentru acesti copii şi să îi ajuţi să aibă o viaţă mai bună. Şi să se bucure de sărbători, pentru ca fiecare copil merită să simtă că Moş Crăciun există.

Biletele se gasesc aici: https://eventbook.ro/music/bilete-zambet-pentru-copii-concert-caritabil-de-craciun

 

Citeste mai mult pe infomusic.ro

Sursa: infomusic.ro

)