Fundația Prisonfellowship Cluj

Contact

Logo Fundația Prisonfellowship Cluj

Descriere

Organizaţia Prison Fellowship România este de peste 21 de ani profund implicată în activitatea sistemului penitenciar românesc, prin munca pe care o desfăşoară - de natură caritabilă, activităţi spirituale şi programe educative, cursuri de calificare pentru deţinuţi şi multe altele. De asemenea, PFR încurajează participarea activă a comunităţii (voluntariat) şi a bisericii în cadrul centrelor pe care le deţine în care sunt ajutaţi tineri şi oameni nevoiaşi, dar şi în cadrul programelor desfăşurate în penitenciare şi în relaţie cu familiile celor încarceraţi. Acţiunile întreprinse de către PFR sunt menite să asigure un mediu social stabil prin reintegrarea persoanelor vulnerabile şi crearea unui trai decent pentru beneficiarii săi.

Conducere

Director exe Andrei Csillik Director